Să muncești de acasă, după propriul program, în ritmul stabilit de tine, fără să fii supus presiunii din partea superiorului ierarhic, pe un venit la fel de mare precum cel înregistrat atunci când lucrai cu normă întreagă – ce îți poți dori mai mult?

Atribute precum seriozitate, profesionalism, capacitate de adaptare sau loialitate sunt acele aptitudini prin intermediul cărora mulți dintre aceștia își cuceresc partenerii de lucru, care le încredințează acestora task-uri din ce în ce mai dificile și care presupun un nivel de implicare foarte ridicat.

Atunci când lucrezi acasă beneficiezi de posibilități multiple de a-ți regulariza veniturile dacă ai o pregătire profesională excelentă în nișa în care activezi. De aceea, lucrează doar în acel domeniu în care ai activat înainte de a aplica pentru un job de acasă și amintește-ți că fiecare proiect pe care îl primești reprezintă nu doar o provocare, ci și o oportunitate de a-ți dezvolta abilitățile. Iată care sunt câteva dintre acele joburi la domiciliu care îți pot schimba viitorul financiar:

1. Asistent virtual

Asistenţii virtuali ajută indivizii şi companiile să completeze sarcini administrative de acasă. Astfel, clientul poate termina munca de care nu are timp fără a-şi bate capul cu angajarea şi supervizarea cuiva.

Este posibil să ţi se ceară să faci diverse sarcini ca asistent virtual. Uneori, te poţi ocupa de telefoane şi de programări, iar alteori, poţi face cercetare, introduce date sau compila tabele.

Pentru a avea succes, va fi nevoie să ai o personalitate politicoasă şi respectuoasă; abilităţi bune de comunicare şi cunoştinţe de bază a calculatorului şi programe populare. Este de asemenea important să te conformezi cu termenele limită şi să le respecţi.

2. Blogger

Blogging-ul poate fi un job de acasă foarte fructific fără a necesita supravegherea tendinţelor pieţei sau căutarea clienţilor pentru a face profit. Trebuie însă, să ai răbdare şi să fii dispus să investeşti timp în dezvoltarea afacerii tale pentru a avea succes.

În principal, un blog este un website unde postezi lucruri ce au legătură cu un anumit subiect. Ai putea avea un blog legat de o pasiune sau un hobby precum modă. Blogurile prezintă în general articole scrise, însă pot conţine fotografii şi videoclipuri.

Primul pas de urmat pentru a deveni blogger este stabilirea subiectului. Apoi, poţi folosi un serviciu precum WordPress pentru a-ţi înfiinţa blogul. După toate acestea, urmează generarea conţinutului. Mulţi bloggeri fac asta singuri, însă poţi angaja şi un scriitor profesionist pentru această sarcină dacă nu ai încredere în capacităţile proprii.

Odată ce ţi-ai înfiinţat blogul, poţi începe să faci reclamă cu el. Poţi plasa reclame şi Google ads pe site.

Poţi de asemenea, să te ocupi de marketing afiliat. Acest tip de marketing implică direcţionarea cititorilor blogului către website-uri specifice pentru a cumpăra produse şi servicii. Când aceştia achiziţionează ceva cu ajutorul link-ului pe care l-ai pus la dispoziţie, vei primi un comision sau o sumă fixă. Aceste mici plăți pot să se adune repede dacă te ocupi de asta de ceva vreme.

3. Scriitor online

Este un job online care oferă nu doar posibilități de câștig, ci și o mulțime de provocări pentru cei care activează în domeniul redactării de conținut. Valoarea câștigului mediu este de aproximativ 12 dolari/oră, în cazul în care se optează pentru tariful pe oră sau de aproximativ 1-2 dolari pentru 100 de cuvinte, dar suma poate crește în funcție de calitatea conținutului și de dificultatea subiectelor abordate.

Persoana care este implicată într-o astfel de activitate trebuie să abordeze temele cu maxim de creativitate, să gândească “out of the box” și să furnizeze conținut original 100%, dar și să poată scrie în stilul SEO (pentru optimizarea motorului de indexare Google).

4. Traducător online

Pentru persoanele care lucrează de acasă avantajul de a-și cunoaște propria limba la perfecție, alături de una sau mai multe alte limbi de circulație internațională le poate oferi posibilitatea de a câștiga între 12 și 20 de dolari pe oră. În plus, pentru cei care dispun de cunoștințe legate de domeniile tehnice, care implică un nivel de pregătire mult mai elevat, câștigurile pot ajunge până la 40-50 de dolari pe ora, iar dacă limba în care aceste traduceri sunt necesare este una de factură exotică, atunci veniturile anuale se pot încadra între 25,000 și 40,000 de dolari, în funcție de nivelul de muncă prestată.

5. Expert în consultanță online

Dacă te consideri a fi un expert în domeniul tău de activitate, atunci îți poți oferi serviciile celor care sunt interesați să fie consiliați pe diverse teme care au legătură cu respectivul profil de activitate. De exemplu, dacă sunteți contabil, avocat, etc., puteți oferi sfaturi pentru întreprinderile mici și mijlocii. De asemenea, puteți consulta întreprinderile cu privire la modul de utilizare a unui nou program software sau cum să rezolve o problemă din cadrul companiei.

6. Designer web

Designerii web sunt persoane care produc site-uri cu un aspect profesional pentru afaceri sau clienţi, iar abilităţile lor sunt mereu la mare căutare. Mulţi oameni din prezent îşi doresc să aibă website-uri personale, însă nu ştiu cum să le pună pe picioare sau nu au timpul necesar.

Cu ani în urmă, trebuia să fii capabil să programezi şi să înţelegi bine funcţionarea calculatoarelor pentru a lucra în acest domeniu; cu toate acestea, zilele acelea sunt de domeniul trecutului. Cu ajutorul site-urilor precum WordPress şi Wix, este posibil pentru oricine este pasionat de design şi are câteva abilităţi de operare PC să intre în această industrie.

Poţi începe cu crearea unor site-uri mostre pe care se le prezinţi clienţilor pentru a continua mai apoi de acolo. Exista numeroase videoclipuri tutorial pe YouTube care te pot învăţa cum să utilizezi diversele unelte. Dacă ai experiența anterioară în crearea website-urilor, vei avea un avantaj major.

7. Web Developer

Reprezentanții din domeniul IT vor fi întotdeauna printre cei mai bine cotați lucrători în materie de locuri de muncă online. De altfel, un expert în această nișă poate ajunge să câștige anual peste 80,000 de dolari, chiar dacă provine din Republica Moldova, pentru că în acest domeniu de activitate tot ceea ce contează este nivelul de profesionalism și calitatea serviciilor prestate.

De la aplicații pentru diverse dispozitive și până la crearea de rutine pentru diverse jocuri video, persoanele care activează pe piața IT sunt considerate a fi de elită, ceea ce înseamnă că vor beneficia de un nivel de recompensare financiară mai ridicat.

În materie de locuri de muncă part time online, moldovenii au început să activeze din ce în ce mai intens, așa că, este de așteptat că în anii care urmează să avem de-a face cu o creștere a nivelului de migrație către mediul online.

8. Reprezentant servicii clienți

Acum, companiile angajează oameni cu bune abilități de comunicare prin telefon, atitudine politicoasă și experiență anterioară ca reprezentativ de servicii clienți, și le permit oamenilor să preia apelurile direct de acasă.

Pentru a lucra ca reprezentant de servicii clienți, vei avea nevoie de un computer, o pereche de căști și un loc liniștit de unde să muncești. Poți căuta de lucru de acasă pe Upwork sau pe site-urile pentru oportunități de angajare.

9. Lucrează de acasă ca profesor

Cum mulți oameni vor să presteze o muncă la domiciliu, mulți oameni vor să învețe de acasă. Educația online este un domeniu cu o creștere rapidă, și dacă ai cunoștințe într-un anumit domeniu sau o calificare specială, poți face bani lucrând cu un job de acasă ca profesor pe internet.

Oportunitățile de predat online sunt multe. Poți găsi de muncă online ca un tutor într-un domeniu unde excelezi, precum matematica, fizica, chimia sau engleza. Dacă ai un certificat de predare sau o diplomă pedagogică, poți presta o muncă la domiciliu pentru o școală online oficială.

Poți găsi și oportunități de predare non-academice. Dacă ești în formă, ai putea fi un instructor online de fitness. Dacă ești muzician poți preda oamenilor pianul, chitară sau tobele direct prin Skype.

10. Coordonator de recrutare

Dacă ai abilități bune de a lucra cu oamenii și de comunicare, jobul de coordonator de recrutare s-ar putea să fie cel potrivit pentru tine. Poți găsi oamenii potriviți pentru diferite joburi făcând muncă de “detectiv” online, verificând CV-uri și eliminând candidații nepotriviți, iar asta poate fi o muncă foarte interesantă și profitabilă.

Pentru oamenii talentați și muncitori care vor să-și câștige traiul lucrând de acasă există multe oportunități. Piața online a joburilor este ca un ocean nesfârșit și există muncă și bani pentru toată lumea. Găsește ceva la care ești talentat sau experimentat și cineva îți va căuta serviciile – trebuie doar să îl găsești și să fii mereu cu un pas înaintea competiției.